Hasta la vista

simt că-s foarte aproape de mine. 

mă pot atinge, dar n-o fac. 
mi-e frică de-un nou eșec. 
ultima oară, 
mi-au povestit castanii din dosul casei ei, 
unde ne-așteptam reciproc:
am trecut pe lângă mine și mi-am dat bună ziua, 
da' așa c-o față din aia…

hm!

în preajmă simt 
parfumul unei recente rătăciri.

era o seară cu păr negru și lung,
ale carei degete subțiri, înrădăcinate-n inele
își răsăreau neastâmpărul curios,
pe sub camașa mea.
avea ochii… 
ptiu, ce rușine! 
doar îmi erau cunoscuți 
chiar și vorbele peltice...
clar!   


să vină ea la mine. 
am și eu castanii mei 
umbră, dosul gardului, 
seară, căpițe cu fân. 
chiar și noapte. 
îmi zicea: 
,,te qiuero para siempre en mi mundo,, 
uite că mi-am adus aminte, 
avea ochii dați peste cap 
și silabele peltice
îmi pictau urechile cu ruj. 
 
,,…en mi mundo,, 
pofta-n cui dudue… 
sunt sătul de-atâta zăpăceală 
și ...să-mi dau bună ziua când vin de la tine. 
hasta la vista și n-am cuvite!