Memorii

 ți-aduci aminte ghemuirea aia-nfrigurată

 cu care m-ai găsit?

 purta blugii fără genunchi.

 erai supărată pe ea

 nu pentru tenișii aruncați prin iarbă

 ci pentru tâmpla ei de lângă răsuflarea mea.

 mi-ai zis că șoaptele mele erau agramate

 nu-ntelegeai dacă-o-ntreb 

 sau o uimesc

 dar ele sărmanele doar foșneau

 că era toamnă.

 îmbrățișarea  ei scundă 

 ca petuniile care-i plăceau la nebunie

 îmi purta atunci cămașa 

 descheiată cu degete subțiri

 și grăbite.

 nasturii căzuți prin iarbă

 nu se vedeau.

 era noapte

 și caligrafia gânguririlor noastre

 nu te-a mai interesat deloc.

 sub salcâmul care se așezase

 pe neașteptate-ntre noi și Lună

 erau doar scurte gâfâiri.

 hai că ți-ai adus aminte.

 ai roșit.