Poemul tăcerii

doar ce-ți ascultasem

refrenul acela castaniu
pe care mi-l zăngănise și-altădată

o șuviță la chitara ochiului tău
când  a căzut coperta albumului
peste poza ta de puștoaică.

cu un gest sălbatic de dor

te-am căutat filă cu filă...

anii sau dus…

din nou în pragul ființei tale

încărunțite sub jugul unei clame.
genele-ți izvorau un alt refren

cristalin.
nu mai știu pe ce pagină

ne-am reîntâlnit.
era seară.
atunci ți-am recitat zâmbind

poemul tăcerii.