sâmbătă, 3 decembrie 2011

Poemul tăcerii


doar ce-ți ascultasem
refrenul acela castaniu
pe care mi-l zăngănise și-altădată
o șuviță la chitara ochiului tău
când  a căzut coperta albumului
peste poza ta de puștoaică.

cu un gest sălbatic de dor
te-am căutat filă cu filă...

anii sau dus…
din nou în pragul ființei tale
încărunțite sub jugul unei clame.
genele-ți izvorau un alt refren
cristalin.
nu mai știu pe ce pagină
ne-am reîntâlnit.
era seară.
atunci ți-am recitat zâmbind
poemul tăcerii.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu