afara -vecina de vizavi- m-a invitat la ea în living.
tot timpul cadavericei mele ascunderii
am crezut că nu-i nimic de capul ei.
mă-nşelam.
avea la intrare o seară rubinie din import
model primăvăratic
rezemată de-un soare de marca philips.
nu mi-au plăcut umbrele alea
pe care nu le-avea aşternute pe jos.
stăteau agăţate peste tot cu etichetele la vedere.
scria natural sută la sută…
erau frumoase şi transparente
de parcă-mi spuneau
,,uită-te noi !,,
adică să văd de fapt dincolo de ele
covoarele pluşate din troscot de-un verde crud.
ne-am aşezat pe canapeaua în formă de stâncă
pe care-o are chiar în faţa unui cristal înspumat.
mi s-a plâns de iarna - fie-sa aia blondă şi rece
de nu se lipeşte nimeni de ea
şi vorba aia-i bătrână de-acum.
cică-i leneşă şi-i stă capul doar la plecare.
spunea adevărul.
iarna
nu vreau s-o bârfesc dar
avea pe sub patul unde hibernase
numai cadavre de gândaci şi iarbă putrezită.
de prin toate odăile afarei
polenul în călduri îşi trimitea parfumul
să peţească vreun gust de albină.
am stat multe ceasuri până noaptea târziu
când s-a aprins în pate o lună de consum redus
într-un abajur cenuşiu şi-nstelat.
ce mai …
apartamentul afarei e-un univers fermecat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu