Scrisoare către bătrânețea mea

 bună

 tu cum mai ești că eu

 singur

 gândurile pe care le-am născut

 și de care-mi ziceai în tinerețe

 că-s obraznice și-ți fac capuul calendar

 nu mai locuiesc cu mine

 știi cum suntem noi bătrânii

 s-au făcut mari

 au plecat fiecare la casele lor

 mă mai vizitează la azil câte unul

 să-mi spună că-i fericit

 și eu sunt 

 ăl’ mare pe care nu l-am dat la facultate

 are familie frumoasă

 e căsătorit c-o idee milionară

 e de-aici din țară
 da-i de neam cultivat

 cică  -zicea ea- s-a indragotit de el

 la prima vedere că-i gând bun 

 adevărul e că pe toate le-am născut cu inimă

 să simtă în viață ce fac

 ăl’ mijlociu 

 o ține pe al lu’ … nu-mi aduc aminte

 da’ și ăla-i bine

 are-o droaie de gânduri

 când îmi vin în visită 

 tot azilu-i la mine-n cameră 

 să le vadă să le mângâie

 au ochii tatălui lor
 căprui și atenți

 păi ce le scapă ceva din ce le spui

 le-am educat de mici

 acasă că la școli n-am avut bani

 le ziceam 

 niciun cuvânt să un vă treacă pe lângă urechi

 și priviți silabele-n ochi  când stau de vorbă cu voi

 că așa-i frumos

 eh acu-s pe picioarele lor

 mă bucur că au parte de iubire

 că au cucerit alte inimi de-ale altor gânduri

 chiar dacă mă vizitează rar

 am învățat de mic să fiu fericit 

 în singurătate 

 și-uite că-mi prinde bine