ştrengăriţo
rănile strivite
de potcoavele iubirii tale
sunt inventate
pentru divagaţiile mele nocturne
eşti un râu fără matcă
năpădind rece
toate durerile
la care lucrez zi şi noapte
în taina cochiliei mele.
ţi-aduci aminte ?
îmi bâjbâiai copilăreşte
malurile buzelor
iar eu te purtam printre simţuri
chiar dacă ochii
erau temporar răpiţi la cerurile
dintre noi
erai un singur muşchi încordat
galopând printre tainele firave
pe care ţi le-am arătat sub pleoape
tropotele mângâierii tale
mă recompuneau silabic
şi eronat
în cerul tău cu praf de gene
nu mă poţi avea fiţoaso.
între lumea ta cutanată
şi oftatul meu cu pene albastre
nu e niciun cordon ombilical
doar uimirea de dincolo de gene...
.......
Las heridas aplastadas por las pezuñas de tu amor
son inventadas para mis divagaciones nocturnas.
Eres un rio sin caudal cubriendo con frialdad
todos mis dolores a los cuales trabajo dia y noche
en la soledad de mi escondite.
¡Recuerdate!
Me estabas tanteando como un niño los tobios de los labios
mientras yo te guevaba entre mis sentidos
aunque los ojos
estaban temporalmente elevados al cielo de por medio.
Eras un muslo tenso
galopando entre los tiernos misterios
que te los enseñe detrás de los parpados.
El ruido de tu acaricia
me recomponían silábico y equivocado
en tu cielo genético.
No me puedes tener querida.
Entre tu mundo cutáneo y mi suspiro con plumas azules
No hay nada común
Solo un arca estrecho:
El asombro que es mas alla de los genes.
