luni, 27 februarie 2012

Portretul unei emoții - C.Margineanu



cine e de vină?
genunchii sunt la locul lor
în fața altarului așteptării
inspirate atent.
le-ai promis că te vei întoarce.
eram de față sub Luna
clară.
pe
marginea noptierei
lumânarea și-a plâns deja toată ceara
iar ochii tăi înrămați
nu i-au răspuns nici măcar o lacrimă.


sâmbătă, 25 februarie 2012

(Chi)romantică eternă


mi-e dor de știința privirilor tale.
din chiromanția atingerilor noastre
au rămas doar câteva dungi ilizibile
pe cenușa coapsei.
linia vieții e lungă.
străbate deșertul palmelor
până dincolo de muntele erectus.
cine-o poate parcurge.
degetele tale au obosit.
se odihnesc la umbra neființei
r
ăsărite încâlcit
la orizontul cordial al pieptului.
încremenirea lor seamănă leit
cu cea a genelor îmbrățișate.
am rămas 
credincios la căpătâiul tău 
ghicitoarea plăcerilor secrete.
ramurile frunzele
și inima tuturor fructelor noastre
își trimit rădăcinile nerăbdătoare
s
ă-ți mângâie dincoloul blajin
al eternei priceperi.
ghicește-mi pentru ultima oară ce simt! 




luni, 20 februarie 2012

Dragă floare


 îmi pare rău că n-am avut timp pentru noi.
 atâtea dorințe și-atâtea visuri cu tine
 pe care a trebuit să le regizez
 m-au ținut departe.

 îmi aduc aminte
 la ultima întâlnire
 te purtam în buzunarul de lângă inimă.
 erai o sămânță.

 astăzi n-aș putea să te disting de alte flori.


 îmi povestesc păsările:
 dimineața ești o ghemuire albă
 soarele amiezii te arată păpădie
 iar noaptea… 
 noaptea nu te-arată.





Priveghi


 priveghi astral cu lună deprimată
 ascunsă-ntre nori.
 simțuri spastice posomorâte
 scurse până-n vârful șosetelor.
 umbre fără umbră.
 respirații izvorâte peste tot.
 lângă mine buzele unui suflet
 nu sunt rujate
 doar gata să mă sărute.
 nu te pierde cu firea
 îmi șoptește mama
 îndureratei negăsiri.
 uite sunt cu tine.
 și eu aprind o lumânare
 pe mormântul acesta
 abia încolțit.

Poveste din poiată - pamflet



hau-hau și cip-cirip sunt de la țară
consătenii greblei
gluma aia care-ți vine-n freză
când o jignești întrebând ,,ce-i asta,,
corect ar fi ,,cine-i...,,
de pildă ,,cine-i hau hau,,
răspunsul e invariabil ,,io îs,,
crezând ca el e singurul
în orice caz hau-hau 
nu-i hau' ăla recitat solemn în fața Lunii
ăla-i silvestru needucat
doar cap și...astru
deci fără căpăstru
hau-hau e de ogradă
îngrijit despăducheat săcelat
domesticit din vremuri străvechi
neandertalice
iote-l colo priponit sub pom
dialoghează cu...chiar...cu nimeni
oricum dialogurile lui cu mediul dimprejurul cozii
sunt mereu academice și argumentate
spre exemplu dialogul hip-hop
e de fapt un ...,,hap,, (de mare precizie) la baza cozii
unde muștele-l bâzâie constant.
,,da' ce io-s rahat,, e nedumerirea de bază a ăstuia
strigată-n gura mare
în timp ce graurii din moțul vișinului
niște șmecheri de cartier 

furișați în sfera lui de inspirație
sau inhalație
ingurgitație
îi răspund când sâmburește
când cufurește
depinz
ând de încărcătura argumentului
rumegat în prealabil până la distilare
bine și cip-ciripii au mai multe tipuri de dialoguri 

sâmburești
cel mai des întâlnit
mai bine zi ...,,izbit,,... între ochi
este dialogul de dovleac 

în care vocalele sunt stuchite
fără niciun fel de punctuație
punctul îl pune de obicei după plac
sau ...scârbă
doar cip-ciripul care nu mai rabdă
expectorațiile ideatice ,,punct ochit punc lovit,,
ale pliscurilor preopinenților
în toată fauna hau-haulită stresant 

și cip-ciripită modern
cel mai des întâlnită jivină chiunită e ...nazala.
nu ...nasoala nu nu
asta e cool
fashion 

trend
uite că mă luai cu vorba 

și uitai să întru în cabinetul medicului
am adus la veterinar hau-haul vecinei mele
de fapt e ha-hauleu 
încrucișare între ha-ha-ha zi și noapte
și  reteveiul ciobanesc
cu dihăniile astea de casă 

nu-i chip de rezolvare în vreun fel
nădejdea mi-e în farmacie
salut vorbim

vineri, 23 decembrie 2011

Hasta la vista

simt că-s foarte aproape de mine. 
mă pot atinge, dar n-o fac. 
mi-e frică de-un nou eșec. 
ultima oară, 
mi-au povestit castanii din dosul casei ei, 
unde ne-așteptam reciproc:
am trecut pe lângă mine și mi-am dat bună ziua, 
da' așa c-o față din aia…
hm!


în preajmă simt 
parfumul unei recente rătăciri.
era o seară cu păr negru și lung,
ale carei degete subțiri, înrădăcinate-n inele
își răsăreau neastâmpărul curios,
pe sub camașa mea.
avea ochii… 

ptiu, ce rușine! 
doar îmi erau cunoscuți 

chiar și vorbele peltice...
clar!   


să vină ea la mine. 
am și eu castanii mei 
umbră, dosul gardului, 
seară, căpițe cu fân. 
chiar și noapte. 
îmi zicea: 
,,te qiuero para siempre en mi mundo,, 
uite că mi-am adus aminte, 
avea ochii dați peste cap 
și silabele peltice

îmi pictau urechile cu ruj. 
 
,,…en mi mundo,, 
pofta-n cui dudue… 
sunt sătul de-atâta zăpăceală 
și ...să-mi dau bună ziua când vin de la tine. 

hasta la vista și n-am cuvite!








miercuri, 7 decembrie 2011

Port fârşitul lumii


port sfârşitul lumii
brodat pe cuasta hainei.
bunica mi l-ampuns cu acul
într-o seara la gura sobei.
e carmin
ca viscerele coşenilei
şi dârz ca un început glorios.
prin nările cauciucate
i-a cusut în puncte
un nechezat auriu.
cică nu-i din lumea celor vii.
să-l vezi cum stă-n două copite
iar cu celelalte două
reazemă cerul îndepărtat şi gri.
borangicul n-a ajun pentru aripi
doar de-o coamă stufoasă
de care se va ţine împăratul
cu sabia-nălţată





sâmbătă, 3 decembrie 2011

Cartografice



 totul e un ,,iată,,  şcolăresc.
 buricele degetelor 
 epifanii stângace
 răsădesc Cerul în hăz-duh.
 înălţimea nu e curioasă
 nici măcar majoră.
 clipeşte mărunt
 sub podul palmei făcută streaşină
 depărtarea
 maestra interpretărilor idolatre şi ne-nţărcate.
 negăsirea e singura înălţime.
 la poalele ei 
 talpa 
 cotrobăie asiduu printre coloane vertebrale
 aripa 
 schiţată … omoplat.
  




Decor alb-negru.



 grădina de vizavi
 îşi izvorăşte tiptil albul tălpilor
 noaptea. 
 întunericul ei nu răsare
 locuieşte flotant în ea
 c-o adunătură de umbre
 de-ale casei. 
 la răsărit se învecinează
 de vreo lună
 cu-n dumnezeu în ghips.
 între ierburile schiţate stângaci
 un corb îşi ciuguleşte viaţa
 dintr-o mortăciune.
 croncănitul
 şi-l traduce dezinteresat 
 cu gura plină.
 doar stârvul  
 e un locatar împământenit
 un tip sfios şi tăcut 
 pe care ghearele îl invită acum
 la dans.
 totul e alb-negru
 mai mult negru..




.........




mi jardín
en el cual la forma de los pies
chorrea alargándose hasta la dispersión
es alquilado lleno de verde.
al oeste hace casi un mes
tiene como vecino un dio de yeso.
despues del crepúsculo viene la noche
que no es mas que gentío de sombras 
la sombra cruciforme al vecino de yeso
las sombras de todos los arboles
y de todas las flores
la sombra de la muralla
y la sombra de la Luna  -la difamadora de la luz.
Mas alla entre las hierbas descoloradas
por la oscuridad
un cuervo recoge la vida de un cadáver
picoteando.
Su graznido no se puede entender.
Tiene la boca llena
Pero se ve el movimiento alegre de la carroña
animada por las garras.
Todo es blanco y negro.
Mas que todo negro.




Colecţia de artă


 cu  genele lichide
 dincoacele discret al ferestrei 
 sculptează  în stânca odăii
 priviri tăcute
 şi ghemuiri hieroglifice.                                         
 sus peste grinzile cerului din brad  
 pe care niciodată nu l-am putut atinge
 răsăritul unui fulger
 oblojeşte  rănile pictate
 ale dumnezeului atârnat în cui.  
 cultura galeriei de artă a bunicii
 cuprinde şi busuiocul 
 aşezat într-un colţ
 sub o prăfuită linişte bleu.
 împăturită atent în cufăr
 stă moartea cea nouă a bunici
 din mătase albă
 strânsă cu truda unei vieţi 
 lângă coasta sinelui veşnic.
 rădăcinile nopţii zugrăvesc tenace
 ,,supatul,,  ipohondric al tainei în care  
 n-am avut curajul să privesc vreodată.
 murirea bunicii
 e împodobită cu lacrimi de cristal
 turnată-ntr-o singură piesă din lut
 şi instalată pe o masă la răsărit.  
 ,,afara,, galeriei e dincolo
 zgribulită artistic
 în ploaia haşurată minimalist 
 şi nocturn peste troscot 
până departe. 


.....



con las pestañas liquidas el aquí discreto de la ventana
esculpe cubista en la roca de la habitación miradas calladas
y un agachar jeroglifico.
arriba junto a las vigas del cielo de abeto
al que nunca no lo he podido tocar
el surgir esquematico de un relámpago
cuida las heridas pintadas de un dios colgado en la pared.
la galería de arte de mi abuela
contiene también la albahaca (adorno-iconos)
situado en un rincón debajo de un silencio azul.
doblada con cuidado en el baul serado
la muerte pristina de seda blanca de la abuela
-adquirida con dificultad a lo largo de su vida-
esta justo al lado de su si eterno.
las raizes de la sombra nocturna pintan tenaz
el subsuelo del misterio eterno en el cual
no he tenido el valor de mirar alguna vez.
el morir de mi abuela adornado con lagrimas cristalinas
esta fundido en una sola piesa de lodo
e instalado sobre una mesa al este.
la afuera de la galería esta  artísticamente marchitada
dibujada minimalista y nocturno sobre la hierba hasta muy lejo.