Leila nefericito
nu poţi fugi de ochii mei.
văd prin nemişcare
dincolo de pielea-ţi tricotată stângaci
scorburile şi crăpăturile tale
crengile şi coaja.
Leila ai mâncat din omul oprit
şi-acum ai pornit
dezrădăcinându-te
amestecându-te cu nelinişti omeneşti
pe care odinioară le goneai dintre crengile tale
cu aripile păsărilor.
poftele omeneşti ţi-au atrofiat coroana
pe care -împărăteasă silvestră-
ploaia ţi-o ridicase din noroiul nefiinţei.
Leila sihăstria ta copaceasca
iat-o acum decoltată !
Doar gelozia mea de pământ statornic
te mai poate vindeca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu